NAVIGATIA PRIN STRAMTORI

NAVIGATIA STRAMTORI

Email Imprimare PDF

Navigatia prin stramtori si canale, treceri inguste si in general treceri dificile, presupune anumite activitati preliminare

Se vor studia cele mai recente documente referitoare la conditiile de navigatie si la respectarea anumitor reguli specifice, cele mai importante fiind hartile, cartile pilot, avizele pentru navigatori, instructiunile specifice fiecarei stramtori sau canal;Executarea navigatiei se realizeaza prin trasarea drumului pe harti la scara mare sau plana. In trasarea drumurilor se tine seama de curba de giratie. Pozitia navei se determina la intervale mici de timp utilizand mijloace costiere care conduc la cunoasterea pozitiei navei rapid si cu cea mai mare precizie.
Daca se utilizeaza radarul la treceri inguste, se foloseste in mod deosebit procedeul distantei limita (tehnica paralelelor indicatoare). Daca instructiunile de tranzitare nu prevad altfel, navigatia se executa cat mai aproape de malul drept, navele incrucisandu-se cu babordul. Nava care ajunge din urma o alta nava, o depaseste prin babord cu tribordul.
Se naviga cu viteza admisa de instructiuni avand in vedere sa nu fie pusa in pericol siguranta navelor sau ambarcatiunilor de la mal sau a celor ce opereaza in stramtoare. Se va avea in vedere existenta unei spatiu minim pentru evitarea abordajelor.
Daca navigatia se executa cu pilot la bord trebuie avut in vedere ca acesta este doar un consilier al comandantului, comandantul pastrandu-si in continuare atributiile de conducator si intreaga raspundere a manevrelor.
Comandantul si ofiterul de cart urmaresc cu atentie toate manevrele executate de pilot. Comandantul daca observa ca pilotul actioneaza cu rea credinta, preia in totalitate conducerea navei. In caz de accident pilotul este tratat ca angajat al armatorului si el este gasit vinovat numai in situatia ca s-a produs o avarie datorata unui obstacol cunoscut numai de el, iar comandantul nu avea de unde sa-l cunoasca.
Trebuie sa se aiba in vedere ca de regula prin stramtori si canale exista mijloace tehnice plutitoare care executa lucrari de intretinere a senalului navigabil, sau alte lucrari tehnice. Aceste mijloace: dragile, macarale plutitoare, platforme pentru scafandri, de cele mai multe ori sunt ancorate in pozitii fixe neavand posibilitatea sa manevreze pentru evitarea abordajelor, iar uneori ancorele si legaturile lor stanjenesc navigatia.
Din aceste motive se impune ca la trecerea prin dreptul lor sa se micsoreze viteza si sa se semnalizeze cu atentie prezenta acestora. Tot in aceste zone exista si mijloace plutitoare de semnalizare (geamanduri, s.a.); acestea trebuiesc ferite la o distanta suficienta; daca au fost lovite, sau deplasate trebuiesc anuntate organele de capitanie din primul port.

2.2. Navigatia in principalele stramtori si canale

2.2.1. Navigatia prin Str. Bosfor
Avand o lungime de aproximativ 15Mm, latimea intre 600÷3000m, traseul este destul de sinuos. La apropierea dinspre M. Neagra intrarea este marcata de farul Rumeli pe coasta europeana si farul Anatoli pe coasta asiatica. La apropierea navei pe timp de noapte, de pe coasta europeana, navei i se cere identificarea cu eclipsa; se naviga catre statia de pilotaj, de unde se imbarca pilotul. Pilotajul in stramtoare nu este obligatoriu, insa avand in vedere pericolele de navigatie in stramtoare se recomanda solicitarea acestuia.
In stramtoare exista curenti puternici, iar datorita sinuozitatii, se formeaza contracurenti puternici si traficul este aglomerat, comandantul este obligat sa opreasca la statie pentru controlul sanitar, unde coboara de regula ofiterul III cu documentele pentru plata taxelor sanitare. Daca nava urmeaza sa faca o escala intr-un port turcesc, cu aceasta ocazie se acorda si libera practica.

2.2.2. Navigatia prin Str. Dardanele
Aceasta stramtoare face legatura intre M. Mediterana si M. Egee, lungimea ei fiind de aproximativ 30Mm, latimea 1,3÷7,5km. Navigatia este permisa atat ziua cat si noaptea, trecerea facandu-se de regula fara pilot. Zonele cele mai periculoase sunt Çanakale si Nara. Pentru navele ce vin din Egee, controlul sanitar se face la Çanakale.

2.2.3. Navigatia pe Canalul Suez
Canalul Suez a fost construit intre 1859÷1869 pe teritoriul Egiptului, taind istmul Suez. Are o lungime de 173km, si face legatura intre M Mediterana si M. Rosie.
Comandantul va da avizarile de sosire catre agent cu 5÷3÷2 zile si 24h inainte de sosire prin radio si se vor mai transmite urmatoarele date: numele navei, portul de inmatriculare, pavilionul, data ultimei tranzitari si daca de atunci s-au modificat caracteristicile navei, numele armatorului si/sau al navlositorului, TRB TRN international, TRN Suez, Dw pentru Suez, inaltimea maxima a navei, lungimea si latimea, intentia navei de a tranzita (de la N la S, sau invers), ETA, starea marfii si a navei, daca nava transporta marfuri periculoase se va transmite cantitatea si clasa si daca nava are proiector la bord si daca se solicita unul.
Agentul care asista nava pentru tranzitarea canalului, decide si comunica timpul acordat navei pentru a ajunge la punctul de formare a convoiului la nordul sau sudul canalului dupa cum navele trec de urmatoarele latitudini:
Port Said 30°28'•7N
Port Suez pentru tancuri 29°42'•8N pentru altele 29°48'•3N
Pana la sosirea la portul indicat de agent, se anunta statia de pilotaj Port Said prin VHF in canalul 12 sau 16 pentru a anunta timpul sosirii si ora ancorarii. Nava va fi controlata de administratia canalului si un reprezentant al acesteia va sosi la bordul navei pentru indeplinirea formalitatilor de tranzit. Navigatia se face in convoi, atat ziua cat si noaptea.

2.2.4. Navigatia prin Canalul Panama
Canalul Panama a fost construit intre anii 1903÷1914 si uneste Oc. Atlantic cu Oc. Pacific. Are lungimea de 80km, latimea intre 100÷300m. incepand din anul 1903 a fost concesionat S.U.A. pe 99 de ani. Trecerea prin canal se face pe baza unor reguli specifice.

2.2.5. Navigatia prin Canalul Kiel
Canalul Kiel a fost construit in anul 1895 si face legatura intre M. Nordului si M. Baltica, are lungimea de 38km; navigatia se executa dupa reguli speciale, pilotajul fiind obligatoriu.

 

Inregistrare