FAMILIA REGALA

Email Imprimare PDF

Evenimente cu ocazia implinirii de catre Principele Nicolae al Romaniei a varstei de 25 de ani si primirea titlului de Principe al Romaniei si Alteta Regala

15.06.2010   




Bucuresti, 11 iunie 2010


"Luni, 14 iunie a.c., ora 18:00, Majestatea Sa Regele Mihai I va decora pe Alteta Sa Regala Principele Nicolae cu Decoratia Regala Nihil Sine Deo. In continuarea acestui eveniment, Palatul Elisabeta va fi gazda unei receptii organizate cu ocazia implinirii a 25 de ani de catre Principele Nicolae si primirii de catre acesta a titlului de Alteta Regala si Principe al Romaniei.


In dimineata zilei de 14 iunie, Familia Regala va vizita Manastirea Dealu si Catedrala Arhiepiscopala din Targoviste, fiind oaspetii Inalt Prea Sfintitului Parinte Nifon, Arhiepiscopul Targovistelui, care va binecuvanta pe membrii Familiei Regale intr-un scurt Serviciu Religios.


Marti, 15 iunie a.c., ora 19:30, Camerata Regala va sustine un concert la Universitatea Nationala de Muzica. Regele Mihai I si Regina Ana, precum si Principesa Mostenitoare Margareta si Principele Radu vor fi alaturi de Principele Nicolae la ambele evenimente.


Miercuri, 16 iunie a.c., Principele Nicolae va porni intr-un tur al tarii, vizitand Sinaia (16 iunie), Alba Iulia (17 iunie), Cluj (18 iunie), Targu Mures (19 iunie) si Brasov (20 iunie). Sambata, 19 iunie, Principele Nicolae va participa la un serviciu religios, in comuna Comori, judetul Mures. Duminica, 20 iunie, oaspetele regal va participa la un alt serviciu religios in Brasov, la parohia Sf. Imparati Constantin si Elena. Pe parcursul vizitei in tara, Alteta Sa Regala va vizita principalele obiective istorice si religioase din fiecare oras, urmarind sa cunoasca viata, obiceiurile si dorintele romanilor.


Info: www.familiaregala.ro. Participare presa si interviuri - vezi mai jos.

 

Alteta Sa Regala Principele Nicolae al Romaniei s-a nascut la 1 aprilie 1985 in Geneva, Confederatia Helvetica. A absolvit Colegiul Shiplake, din localitatea Henley-on-Thames, Marea Britanie, fiind in prezent student al Colegiului Royal Holloway din cadrul Universitatii Londrei. Alteta Sa Regala este fiul si primul copil al ASR Principesei Elena. Sora Principelui Nicolae este Domnisoara Elisabeta Karina De Roumanie. Sotul ASR Principesei Elena este Domnul Alexander Phillips Nixon.


Potrivit Normelor Fundamentale adoptate de Majestatea Sa Regele Mihai I la 30 decembrie 2007, Coroana Romaniei, alaturi de pozitia de Sef al Familiei Regale se transmite ASR Principesei Mostenitoare Margareta, apoi ASR Principesei Elena si, mai departe, ASR Principelui Nicolae, acesta fiind, deci, al treilea in ordinea de succesiune.


ASR Principele Nicolae a mai vizitat Romania si in anii trecuti, implicandu-se in activitati caritabile, in special in domeniul protectiei mediului. Alteta Sa Regala este primul voluntar al MaiMultVerde (www.maimultverde.ro).

 

Decoratia Regala Nihil Sine Deo face parte din suita de Decoratii Regale instituite de Majestatea Sa Regele incepand cu 30 Decembrie 2007, alaturi de Ordinul Carol I, Crucea Casei Regale a Romaniei si Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate. Ele sunt acordate personal de catre Majestatea Sa Regele romanilor si strainilor care au merite deosebite in sustinerea si promovarea valorilor si initiativelor Familiei Regale.


Detalii: Ordine si Medalii

 

Camerata Regala este un grup de 21 de tineri studenti ai Universitatii Nationale de Muzica. Acestia au primit anul trecut Inaltul Patronaj al Altetei Sale Regale Principelui Radu, sustinandu-si tot atunci concertul inaugural. Au mai sustinut un concert si cu ocazia Jubileului Principelui Radu. Familia Regala promoveaza, prin Camerata Regala, pasiunea tinerilor pentru muzica de inalta calitate si stradania acestora de a se face cunoscuti si de a participa la competitii prestigioase de profil. Camerata Regala beneficiaza de sustinerea Conducerii Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti prin domnul rector Dan Dediu.


Info: www.unmb.ro

 

Participare a presei:


La evenimentele din 14 iunie, de la Palatul Elisabeta (Sos. Kiseleff Nr. 28) si Sala Mare a Universitatii Nationale de Muzica (Str. Stirbei Voda Nr. 33) accesul presei este permis pe baza anuntului prealabil.


Ofiterul de presa al Casei Majestatii Sale Regelui - Dra Sandra Gatejeanu, telefon 0756.087.700, e-mail Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza .


Tot prin Dra. Sandra Gatejeanu se pot transmite cereri pentru interviuri in zilele si orasele cuprinse in program. Acestea vor fi onorate in masura disponibilului. Va rugam sa adresati cererile cu cel putin 3 (trei) zile inaintea datei solicitate.


Alteta Sa Regala Principele Nicolae va oferi un numar limitat de interviuri si la Bucuresti, in perioada 21-24 iunie a.c., pentru care puteti transmite de asemenea cereri pana pe 18 iunie inclusiv, urmand ca mass-media agreate sa fie anuntate din timp despre ora si locatia propuse."

 

Inregistrare